sfaturi

Scrisoare pentru copiii părinților noștri

Dragi părinți, când a fost ultima oară când ați stat de vorbă cu copiii voștri în goana voastră spre a le crea viitorul? Când i-ați ascultat ultima oară când ați vorbit? Știți voi că ai voștri copii vă răspund pe jumătate la întrebări? Da mamă, am mâncat (o mică dezamăgire), da, am dormit (pe mine când trebuia să aleg ce mă face fericită, noroc că ai știut tu),  da, am ieșit cu Mihai aseară (pentru ultima oară) .   Da, tata, am primit flori de 8 martie, (mi le-au dat cadou la nota de plată). Da, am stins luminile, (sunt în beznă totală), da, am încuiat ușa (sufletului meu), da, nu o să pierd cheile (pe care nu le-am avut niciodată). Da am fost la cursurile (la facultatea la care tu m-ai trimis), da am venit acasă (de la jobul la care mi-ai scos ochii că e timpul sa aplic).

 De ce nu vă ascultați copiii când din dragoste nu vă spun tot sau pentru că atunci când v-au zis, ați știut clar că NU E BINE pentru ei. De ce le retezați aripile din prea multă iubire, de ce din teamă nu i-ați lăsat să își aleagă viețile, de ce nu încercați să înțelegeți că sunt lucruri pe care nu le înțelegeți. De ce nu vreți să înțelegeți că siguranța nu înseamnă siguranță, că dacă el se face doctor așa cum voi v-ați dori, iar el poate va ajunge, ori să nu vă dezamăgească, ori pentru că nu a știut ce vrea, nu s-a cunoscut pe el și nici voi nu l-ați cunoscut, va fi unul de mâna a doua, frustrat, departe de a fi fericit. Nu-i mai trimiteți să se facă medici, polițiști, avocați, arhitecți doar pentru ca e sigur, întrebați-i dragi părinți, ce e sigur el că i-ar plăcea să facă, iar dacă nu știe, descoperiți împreună. Nu-i mai trimiteți pe drumuri pe care voi v-ați fi dorit să ajungeți și n-ați putut, drumurile s-au schimbat oricum de atunci și nimic nu mai e sigur, nu-i mai trimiteți să fie fotbaliști dacă ei pictează, doar pentru că voi v-ați accidentat pe drumul ăla, nu îi mai trimiteți să fie ingineri dacă ei vor să scrie, nu îi îndreptați către medicină dacă dezmembrează calculatoare de mici, doar pentru că pe vremea voastră erau 11 pe loc și acum ar fi putut să fie copil de doctor.  E de ajuns că se luptă cu ei înșiși să se cunoască, e de ajuns că se luptă cu decizii de viață la început de drum, nu le mai puneți  încă o luptă în cârcă, credeți în ei!  Nu le mai spuneți că familia e pe ultimul loc, că după 30 de ani se fac copiii, căci vedeți și voi cât de mult îi iubiți și sunteți fericiți că îi aveți, nu îi mai îndreptați doar către bani și poziții sociale. Fiți lângă ei, înțelegându-i, ajutându-i să se înțeleagă și-și vor găsi mai ușor locul. Cum să vă explicăm noi că pokerul nu e joc de noroc, că online-ul nu înseamnă doar să dai log in și-un share, că banii nu se fac doar în științele exacte și nici acolo dacă nu ești bun, că notele nu reflectă inteligența, că diplomele nu asigură succesul oricum, darămite cele în domenii care nu ni se potrivesc? Cum să-i explici arta unui părinte pragmatic? 

Dragi copii ce n-ați apucat să fiți parinți, o sa creșteți și o sa va luptați cu întrebări. Răspunsurile s-ar putea sa doară sau sa vă doară și poate nu vi se vor oferi, tocmai de aceea. Nu le căutați, parinții noștri nu sunt ființe cu puteri supranaturale și cu baghete magice care ar trebui să ne preschimbe realitatea noastră într-o lume a realizărilor și a finalurilor fericite, deși pâna și ei se încăpățânează să creadă asta.. Nu, părinții noștri sunt oameni, cu defecte, cu drame, cu iubiri neîmplinite, cu povești, cu secrete, cu griji, cu temeri, cu decizii regretate și mai ales cu copii pentru care se zbat, în felul lor. Sunt oameni supuși aceleiași ireversibilități a timpului, aceleiași imposibilități de a citi viitorul dar cu ambiția de a-l crea pe al copiilor lor dragi, sunt oameni cu trecut, iar singura baghetă pe care o vor avea, va fi cea în care își vor sprijini amintirile pe la 90 de ani. Știu, sunt optimistă când vorbesc de vârsta părinților noștri, altfel nu pot. Nu îi judecați copii, nu îi condamnați, iubiți-i așa cum îi știți nu cum ați vrea să-i aflați, strangeți-i în brațe, indiferent de ce considerați voi că ar fi greșelile lor, căci mai târziu, după ăia 90, le veți vrea până și greșelile. Vă veți îndoi de multe, copii, dar pe măsură ce creșteți nu uitați să priviți în sufletele voastre și ale părinților voștri, vă veți îndoi de multe dar niciodată să nu vă îndoiți de iubirea lor.

Dragă mamă, dacă citești asta, sunt eu, copilul tău, care n-a realizat nimic până acum și pierde timpul cu scrieri pe Facebook și desene neștiute de tine. Te iubesc.

Un copil al unor părinți.

Articol preluat de la: http://andrafarazahar.ro/scrisoare-pentru-copiii-parintilor-nostri/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s